Confessions from a not so glamorous life in London

1. London weather11016337_10204089981474870_1301368394_n

EN.

Frequently asked question: So, how do you like London?

Me(saying): Oh yeah, London is great!

Me(thinking most of the times): Yeah…London is probably great, I wouldn’t know, ‘cause somehow between my job, bus journeys that take at least an hour and my big ass laziness, my relationship with the greatness of London is being sabotaged over and over again.

But if you insist, we can talk about the weather. Yeah, let’s do it, let’s talk about the weather. Guess what? It rains. A lot. Even now as we speak. But it doesn’t rain half as much as folks back home were saying it will. If it rained that much, we would be probably riding boats to work, not dirty buses that end their journey faster than they should.

There’s no Sun. Well there is, but probably the Sun thinks that London should stay as gloomy and grey as possible so that it better fits the faces and souls of the many tired commuters waiting in bus stops for those buses that got delayed, diverted or sucked into a black hole and are never to be seen again.

Going back to the Sun. We have it sometimes, but never when it’s my day off. Oh and if by a miracle it is on my day off, the wind blows so hard that you find yourself seriously considering picking up some rocks to stash in your bag, just in case.

I didn’t think that I would mind a lot the lack of sun and most of the time I don’t, I’m not a very sunny person, shocking, I know, I’m a grey commuter, but there’s a lot of grey going on here. So much that it pushes me to dress only in grey and black. If I dare to wear something bright, the minute I set foot outside, I feel that I don’t fit in the picture. Better I leave the bright colours and the glitter for the lovely ladies who walk around in sandals and miniskirts (no tights) when the weekend starts, bravely defying London weather and the horrors of public transport.

But the days that stay close to my heart are those when it rains and the wind blows at the same time. Those are the days when you face one big decision, get soaking wet…or…open your umbrella and become the next Mary Poppins.

I don’t think it really matters at the end, you’ll still freeze, unless you’re one of the sandals-mini skirt girls. Seriously? How do you do it? Is there some kind of trick?

So yeah, here’s me, on my day off, wearing all grey.
image
image
IMG_20150221_174621 IMG_20150221_174934 IMG_20150221_18003511005568_10204090626290990_760914668_n 11007542_10204090626050984_568314001_n

 

RO.

Întrebare frecventă: Deci? Cum ți se pare Londra?

Eu(ce spun): Londra e minunată. 

Eu(ce gândesc de cele mai multe ori): Da…Londra e probabil minunată, nu aș avea de unde să știu, deoarece, cumva între job, cursele de autobus care durează tot timpul cel puțin o oră și lenea infinită, care zace în mine, relația mea cu minunăția Londrei este sabotată mereu.

Dar putem în schimb să vorbim despre vreme. Da! Hai să vorbim despre vreme. Ghici ce? Plouă. Mult. Chiar și în momentul ăsta. dar nu plouă nici pe jumătate din cât majoritatea de acasă îmi spuneau că va ploua. Dacă ploua atât de mult, probabil mergeam la lucru cu barca și nu cu autobuse murdare, care își termină traseul mai repede decât ar trebui.

Nu există soare. Bine…există, dar probabil crede că Londra ar trebui să rămână la fel de gri și posomorâtă ca fețele și sufletele miilor de navetiști obosiți, care așteaptă autobuzele deviate, întârziate sau absorbite de o gaură neagră.

Revenind la soare. Avem parte de el câteodată. Dar nu în ziua mea liberă. Dacă printr-un miracol se ivește în ziua mea liberă, vântul bate atât de tare că începi a te gândi serios la a ridica niște pietre de pe drum pentru a ți le vârî în geantă, în caz de orice.

Nu credeam că o să mă deranjeze foarte tare lipsa soarelui, nu îmi prea place când e însorit, șoc, știu, sunt un navetist gri. Dar câteodată e prea mult gri, atât de mult încât mă simt constrânsă să port mereu gri sau negru. Dacă îndraznesc să port ceva colorat, în momentul în care pășesc afară, mă simt în totală disconcordanță cu peisajul. Așa că mai bine las culorile aprinse și paietele domișoarelor drăguțe pe care le vad mereu, la început de weekend în sandale și fuste scurte, fără ciorapi, înfruntând vremea capricioasă a Londrei și ororile de pe transportul în comun.

Totuși zilele care îmi sunt cele mai dragi sunt acelea în care plouă și bate vântul exagerat de puternic. Acelea sunt zilele în care te afli mereu în fața deciziei importante: a te uda până la chiloți sau a-ți deschide umbrela și a deveni noua Mary Poppins.

Până la urmă nu cred că contează, rezultatul e același, vei îngheța, doar dacă nu ești una din gagicile cu sandale și fustă scurtă. Serios? Cum reușiți?

Hope the weather where you are is better.
All you need a love and a cat!

Note to self: try to balance better my job x personal life.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s