A fairytale city named Sibiu

Rememorând nostalgic cu Septimia perioada liceului când lipseau responsabilitățile, joburile, chiria care trebuie plătită, când problemele existau în mare parte doar pentru că ni le făceam noi, ne-am dat seama că poate ceea ce ne-a plăcut cel mai mult a fost cu câtă ușurință ne luam ghiozdanele în spate și  plecam prin nu știu ce oraș, doar pentru că așa am avut chef dimineața când ne-am trezit.

Făceam asta destul de des, cu bani puțini, cu tenișii murdari, cu autostopul si cu mult tupeu. Era minunat, era o aventură, una nouă de fiecare dată, iar pe drumul de întoarcere adormeam ținându-ne de mână.

Într-una din aceste mini excursii ne-am îndrăgostit de Cluj și am știut că acesta e orașul unde vom locui într-un final și așa a fost.

Cu regret ne-am dat seama că escapadele noastre spontane s-au terminat o dată cu liceul, că am crescut, că ne-am spălat perechile de converse și că preferăm autocarul. Poate tocmai de asta am avut amandouă reacția ”Hai la o bere în Sibiu!”. De ce Sibiu? Pentru că e unic și pentru că ne doream de mult să îl vedem împreună.

Nu am fost la fel de spontane ca la 17 ani, a trebuit să ne calculăm zilele libere de la job, dacă trebuie schimburi, nu am mers cu ”ia-ma nene” și nici cu 10 lei în buzunar, dar a fost o zi superbă din toate punctele de vedere.

Sibiul e un oraș minunat, ne-am băut cafeaua în Piața Mică în compania unei mulțimi de vrăbiuțe,  ne-am plimbat pe străduțele înguste cu miros de istorie, am încercat mâncăruri mai mult sau mai puțin interesante, am lăsat soarele să ne încălzească fețele și am mângăiat doi motani grași.

Cei care ați văzut Sibiul, cel mai probabil sunteți la fel de fascinați de el ca noi. Celor care nu l-ați văzut sper că măcar v-am trezit interesul.

collage2 IMG_6319 IMG_6316collage IMG_6320 IMG_6327 IMG_6330 IMG_6337 IMG_6339 IMG_6340 IMG_6344 IMG_6348IMG_6385IMG_6381 IMG_6380 IMG_6378 IMG_6376 IMG_6372 IMG_6371 IMG_6368 IMG_6364 IMG_6363 IMG_6362 IMG_6359 IMG_6358 IMG_6355 IMG_6354 IMG_6353IMG_6387 IMG_6388 IMG_6390 IMG_6394 IMG_6395 IMG_6397 IMG_6399 IMG_6403 IMG_6404 IMG_6405 IMG_6407 IMG_6409 IMG_6411 IMG_6412 IMG_6414IMG_6422 IMG_6423 IMG_6424 IMG_6419 IMG_6427 IMG_6429 IMG_6430 IMG_6436IMG_6437 IMG_6439 IMG_6442 IMG_6463IMG_6467 IMG_6473 IMG_6475IMG_6486IMG_6499 IMG_6501 IMG_6511

 

All you need is love and a fat cat!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s