Cheesecake necopt

Îmi amintesc de momentul în care am gustat pentru prima dată cheesecake. Mă punea pe gânduri ideea de cremă de brânză la rece, dar m-a topit, combinată cu gem de afine.

Prima oară când am făcut rețeta asta, era ziua mamei și mă gândeam  să-I pregătesc ceva mai special, să o surprindă. Mi-am cumpărat o formă cu inel detașabil. E neapărat să ai așa ceva în bucătărie, chiar dacă gătești rar.

Pentru un diametru de 24 cm, ai nevoie de:

  • Pentru blat

250 de gr biscuiți de cacao – am folosit 2 pachete Ulker

200 gr de unt – no name

1 plic de zahăr vaniliat

  • Pentru cremă

3 ouă

2 pachete de cremă de brânză Philadelphia 125 gr

200 ml smântână dulce

150 gr zahăr

1 plic gelatină

1 lămâie

blog1

Biscuiții se zdrobesc cu mâna și se amestecă cu untul și zahărul (recomand pudră, se topește mai repede și dacă ați ținut ingredientele la temperatura camerei, nu mai e nevoie să topiți untul înainte), până devin o pastă omogenă. Se pun pe fundul formei și se dau la rece până se prepară crema.

blog2

După ce separi ouăle, bați gălbenușurile cu brânza și  cam trei linguri de zahăr ( poți înlocui o lingură de zahăr cu un plic de zahăr vaniliat ). Între timp, pregătești gelatina după instrucțiunile de pe plic. Las-o 10  minute în apă rece, apoi o pui la baine-marie. Vasul cu gelatina nu trebuie să atingă apa: va începe să fiarbă și nu mai e bună de nimic. Trebuie lăsată la răcit cam 15 min, să nu fie caldă, dar nici să nu se îngroașe.

blog3

Bați smântâna până se face frișcă și o torni peste amestecul anterior. Amesteci bine, apoi adaugi gelatina. Mixer, tel sau lingură de lemn, dar amestecați bine până la fund, altfel când o scoateți din frigider și înlăturați inelul, o să curgă toată compoziția. Frișca nu se lasă, chiar dacă nu folosiți întăritor.

Răzăliți coaja de la o lămâie potrivită și stoarceți sucul de la jumătate. E de dorit să faceți asta, deși unii

propun asta ca opțional, pentru că altfel va fi prea dulce. Oricum,  gusturile se completează perfect.

blog4

Ultima dată, bateți albușurile spumă cu două linguri de zahăr( o lingură are 30 de gr), să fie mai tare. Amestecați tot, de sus în jos cu o lingură de lemn, apoi turnați în formă peste blatul de biscuiți.

blog5

Puteți adăuga fructe în cremă, dar nu e recomandarea mea. Depinzând de fruct, e posibil ca zeama să înmoaie compoziția. Eu am ornat-o cu felii întregi de portocale.

Dați la rece câte ore aveți răbdare. După 4-5 ore (o noapte, dacă aveți timp), înlăturați inelul și serviți cu poftă. Noi aveam deja portocalele, nu am mai adăugat nimic, dar se poate servi cu gem de fructe sau pentru curajoși, cu topping de ciocolată.

blog6

Ultima dată când am facut cheesecake, m-am axat pe produse de brand și nu a ieșit cum mă așteptam. De data asta, am combinat Philadelphia cu o altă cremă de brânză, zahărul vaniliat era aleatoriu ales, gelatina de la Dr. Oetker, frișca era o marcă germană (cred) și mi-a ieșit mult mai bine.

Am combinat o rețetă pe care o știam de la o prietenă dragă cu una găsită pe un site și în rest mi-am lăsat mâna să aleagă singură. Am folosit puțin mai multă cremă de brânză, am folosit mai mult zahăr vaniliat și am combinat puțin altfel ingredientele. Așa a luat naștere rețeta de mai sus J

Kilograme în minus vă doresc!

blog7

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s